Revolte si reactii miape

Vietnam-War-Protests-H

Azi incercam sa scriem pe ceva mai serios. O sa-i zicem un fel de analiza asupra reactiei Occidentului la revoltele spontane care au maturat nordul Africii. Cele mai importante, Tunisia ( dictator fugit, guvern provizoriu), Egipt ( dictator retras, puterea in mainile armatei, mai nou asa se face tranzitia de la dictatura la democratie) si Libia ( dictator inca pe tron, dar cu bombele deja grupate deasupra capului, lansate de interventia trupelor NATO ).

Occidentul e acuzat in principal ca a raspuns cu incetineala, daca nu chiar cu morcov in fund, la fierberile sociale din lumea araba din nordul Africii. N-au vazut miscari pentru eliberare, au vazut doar crearea unei supape prin care integrismul si fundamentalismul islamic s-ar fi imprastiat prin tot Orientul Mijlociu. Nu cred ca e cazul.

Prin ce se intampla acum pe-acolo, se poate afirma ca istoria nu o fac doar cei cu biografii celebre. Istoria se mai face si de jos, de la clasele nemultumite. Nu i se poate atribui vreun rol de lider explicit cuiva anume pentru toate aceste revolte. Nu a vazut nimeni in viitor printr-un glob de cristal ca asa ceva se putea produce. Asa cum nimeni nu s-a asteptat la caderea Zidului Berlinului si la dezmembrarea colosului sovietic si a satelitilor sai, incepand din `89. Evenimentele de acum seamana intr-o oarecare masura cu ce s-a intamplat atunci. Rascoala, rasturnare de regim, urmari politice pe viitor. Istoria nu s-a scris inca.

Ce e impresionant e ca scanteia s-a aprins de la un simplu tunisian care si-a dat foc din protest, intr-un oras oarecare. De aici s-a declansat marea vanzoleala. Putem sa-l numim un fel de parinte al revolutiilor. Gestul sau a dat semnalul de trezire. Rude awakening. Popoarele care s-au ridicat impotriva stapanirii traiau de decenii intregi sub bocanc. Regimuri corupte pana la radacina, clase privilegiate, guvernanti, camarile, averi imense adunate si depozitate in strainatate. Toate astea in paralel cu saracie, somaj, educatie si sisteme de sanatate precare, care tineau marea majoritate a populatiei la granita dintre supravietuire si foamete. Orice ascensiune economico-sociala era compromisa din fasa de coruptia endemica si sistemul putred parazitat de nepotisme si partizanate.

Totusi se spune ca nu s-ar fi ajuns aici fara un factor ce s-a comportat ca declansator: globalizarea. E revolutia informatiei. Nu mai poti tine un popor in intuneric, nu-i mai poti fabrica realitatea, ca pe vremuri. Toate mediile de informare, televiziunea, telefonia mobila, Internetul, Twitter, Facebook, blogurile, au deschis ochii si i-au obligat pe acei oameni sa vada diferenta intre conditiile lor de trai barbar si ce se intampla prin alte colturi ale lumii. Si au permis totodata protestatarilor sa se organizeze si sa dea un sens si un coeziune la ceea ce era perceput intial ca o miscare haotica si dezorganizata.

Sa trecem la reactii. Occidentul nu a schitat nimic la inceput. Pe urma au venit cu declaratii impaciuitoare indemnand la negocieri. In loc sa-i sprijine pe aceia care au iesit pe strazi strigand “Libertate!” si “Dreptate!”, vesticii le-au intors spatele. Au dezamagit profund. Ei n-au vazut decat o amenintare. Amenintarea ca radicalismul islamic sa se propage in intregul Orient Mijlociu si sa dea nastere la regimuri fanatice religioase ca cel din Iran.

Cei care s-au revoltat nu s-au revoltat totusi pentru ca vor sa fie condusi de nu stiu ce clerici obtuzi si radicali, cu legea musulmana in mana. E o miscare pentru niste idealuri: oportunitati de munca, imbunatatirea standardelor de trai, presa libera, alegeri libere, libertate politica, combaterea coruptiei. Daca tot era adeptul acestor valori, Occidentul ar fi trebuit sa se ralieze la proteste si sa sprijine manifestantii. Ar fi schimba unele lucruri, in lupta contra tiranilor. O viitoare prietenie cu un Orient Mijlociu liber si modernizat era de preferat.

Acum, mai mult ca niciodata, exista aceasta posibilitate. Inainte de aceste revolte populare, colaborarea parea improbabila. Modul in care s-a comportat Occidentul in actiunile din Irak si Iran nu a generat motive de optimism, privind implicarea europenilor in lumea araba. Acum, insa, prejudecatile culturale si rasiale pot fi date la o parte. Popoarele exploatate au dovedit ca libertatea nu e doar un concept gol si abstract. E un mijloc prin care se poate scapa de tiranie, o cale prin care o societate sa traiasca intr-un cadru legal, sigur si cu optiuni de evolutie si progres.Pe filiera a ceea ce s-a petrecut in Asia, America Latina si In URSS, Europa trebuie sa demonstreze ca poate sa se solidarizeze activ si poate transforma tarile din Orientul Mijlociu in teritorii libere, lucru benefic pentru intreg globul, pana la urma.

Pe de alta parte, nu stiu daca recenta interventie militare impotriva lui Gadaffi e tintita doar spre alungarea dictatorului si ajutarea insurgentilor. Libia detine cele mai mari rezerve de petrol din Africa, totusi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *